Artroza

Artroza – boala civilizaţiei

Artroza este una dinte cele mai răspândite afecţiuni ale articulaţiilor. Conform datelor OMS, astăzi artroza afectează în jur de 10% din populaţia planetei (adică fiecare a zecea persoană!). Astfel, în rândul persoanelor cu vârsta sub 45 de ani artroza se întâlneşte la 2% din populaţie, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 45 şi 65 de ani artroza apare în procent de 30-40% din populație, iar cei cu vârsta peste 65 de ani – în procent de 60-80%. Artroza a fost considerată mult timp o boală a vârstei a treia, dar în prezent media de vârsta a celor care suferă de artroză a coborât foarte mult.

Din păcate, în încercarea de a aduce cât mai mult confort în viaţa noastă, ajungem să plătim cu sănătatea. Alimentaţia dezechilibrată, modul sedentar de viaţă, stresul şi alte acţiuni similare exercită influenţă negativă asupra articulaţiilor. Cele mai frecvente cauze ale artrozelor sunt solicitarea incorectă şi excesivă a unor articulaţii, traumatismul articulaţiilor, dereglările la nivelul sistemului hormonal şi dereglările de metabolism.

Factorii de risc care determină apariţia artrozei

  • Defectele congenitale în structura articulaţiilor (la nivelul cartilajelor, ligamentelor, meniscului, tendoanelor) care determină uzura rapidă a articulaţiilor
  • Solicitarea excesivă şi unilaterală a articulaţiilor
       - greutatea corporală excesivă
       - patologiile ale coloanei vertebrale
       - sportul profesionist
       - particularităţile anumitor activităţi
  • Carenţa de vitamine şi minerale în raţia alimentară zilnică
  • Hipodinamia
  • Predispoziţia ereditară
  • Dereglările schimbului de substanţe şi dereglările hormonale
  • Traumatismul articulaţiilor
  • Gradul de refacere postoperatorie

Toţi aceşti factori determină modificarea cantităţii şi compoziţiei lichidului articular. Cea mai periculoasă este modificarea calităţii şi cantităţii componentei de bază a lichidului articular - acidul hialuronic - care accelerează apariţia artrozei.

Ce este artroza?

Artroza (din greacă arthron – articulaţie) este o afecţiune cronică a articulaţiilor de natură neinflamatorie, însoţită nu doar de degradarea cartilajelor articulare, ci şi a ligamentelor, suprafeţelor articulare şi epifizelor ce intră în compoziţia articulaţiilor. Boala nu se dezvoltă imediat, ci se instalează treptat, degradând ireversibil articulaţia. Iniţial artroza afectează doar cartilajele articulare, ulterior întreaga articulaţie, determinând deformarea acesteia şi limitarea mobilităţii.

Artroza poate afecta toate articulaţiile corpului, dar aceasta afectează în mod special patru articulaţii, expuse efortului excesiv: genunchii, articulaţia coxofemurală, gleznele şi coloana vertebrală.

Artroza nu are nimic în comun cu artrita sau poliartrita cronică – inflamarea articulaţiilor, determinată de diverse cauze şi agenţi infecţioşi. Pentru artrită este caracteristică modificarea patologică reactivă a lichidului articular, iar pentru artroză - deficitul de lichid articular.

Afecţiunile articulaţilor

Condromalacia

(condro + din greacă malakia atonie) – modificare la nivelul ţesutului cartilaginos caracterizată prin atrofierea şi pierderea fermităţii acestuia care determină deformarea şi limitarea mişcărilor la nivelul articulaţiei şi cartilajului articular. Afecţiunea poate avea la bază leziunile cauzate de anumite enzime. În organele sistemului locomotor, la nivel biochimic, se constată reducerea numărului de proteoglicani şi a cantităţii de lichid sinovial, distrugerea fibrelor de colagen şi creşterea conţinutului de lichid în condrocite. Cartilajul afectat are culoare caracteristică galben-mată (vezi desenul cu săgeţi) şi prezintă o fisură verticală care, în cazul unui proces distructiv rapid, poate atinge stratul subcondral al osului, neprotejat de lichid sinovial. Dacă traumatismul este sever, cartilajul începe să se înmoaie treptat şi se separă de osul subcondral.

Osteoscleroza sau eburnarea

(din greacă osteon – os şi skleros – tare, dur) intră în categoria afecţiunilor degenerative, caracterizate prin distrugerea cartilajului articular şi îngroşarea pronunţată prin condensarea stratului cortical al osului subcondral care capătă aspect de „os de fildeş”. Ca rezultat al frecării mecanice, osul subcondral afectat ia dimensiuni considerabile.

Corpul liber intraarticular (popular “şoarece intra-articular”)

– este un fragment desprins al cartilajului articular, meniscului sau altor structuri articulare, și care se află în interiorul cavităţii articulare în lichidul sinovial. De cele mai multe ori, “şoarecele intraarticular” este afectat de osteocondroză. Pe desen, cu ajutorul săgeţilor, sunt ilustrate modificările articulare degenerative ale cartilajului şi corpii liberi intraarticulari.

Osteofitele („ciocurile de papagal”)

– reprezintă excrescenţe osoase pe articulaţie. Osteofitele apar ca rezultat al traumelor la trei zile de la producerea acestora. Nu pot fi depistate imediat prin radiografii, ci după câteva săptămâni. Osteofitele apar, de regulă, în locul de fixare al periostului şi de-a lungul capsulei articulare. În cazul în care creşterea osteofitelor nu este oprită la timp, procesul degenerativ al ţesutului osos va lua amploare.