Articulaţia genunchiului

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie din organismul uman şi, totodată, cea mai expusă la leziuni şi traumatisme. Este alcătuită din tibie, femur şi rotulă. Suprafaţa fiecărei componente este acoperită cu cartilaj hialinic care atenuează sarcinile mecanice şi permite alunecarea uşoară a articulaţiilor, reducând frecarea excesivă în timpul mişcării. Genunchiul intră în categoria articulaţiilor mobile.

Pe de o parte, genunchiul trebuie să fie foarte elastic şi flexibil pentru a putea face mişcări atât verticale, cât şi orizontale. Pe de altă parte, trebuie să fie solid şi rezistent la efort, întrucât suportă întreaga greutate a corpului în timpul mersului. Cel mai mare şi puternic muşchi al articulaţiei genunchiului este cvadricepsul care este extensorul principal al articulaţiei genunchiului.

Articulaţia genunchiului este alcătuită din condilii uşor concavi (partea îngroşată sau proeminentă a osului care asigură articularea cu osul învecinat) ai tibiei şi suprafaţa articulară a rotulei.

În articulaţia genunchiului se află două discuri, denumite meniscuri, care se utilizează pentru integrarea suprafeţelor articulare în timpul mişcării. Există două tipuri de meniscuri (cartilaje în formă de semilună): medial şi lateral. Rolul de bază al acestora este de a asigura aderenţa între suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei şi de a asigura capacitatea de rotaţie a genunchiului în poziţie îndoită.

Articulaţia genunchiului este o articulaţie complexă care răspunde de funcţia motorie a corpului uman, de aceea rezerva acesteia de lichid sinovial trebuie completată în mod constant. În regiunea genunchiului se află câţiva saci (burse) care asigură furnizarea de lichid sinovial pentru această articulaţie, dar şi pentru altele.