Braţul şi mâna

Braţul este ataşat corpului prin intermediul oaselor centurii scapulare, articulaţiilor şi muşchilor. Este alcătuit din 3 părţi: braţ, antebraţ şi mână. Centura scapulară este cea mai puternică structură osoasă din corp. Îndoirea braţelor prin intermediul cotului le oferă un grad mare de mobilitate, crescându-le amplitudinea şi funcţionalitatea. Mâna este alcătuită dintr-o multitudine de articulaţii mobile care ne permit să tastăm la calculator sau la telefonul mobil, să arătăm cu degetul în direcţia dorită, să ducem o geantă, să desenăm etc.

Braţele şi mâinile sunt conectate prin intermediul humerusului, ulnei şi radiusului. Toate cele trei oase se unesc între ele cu ajutorul articulaţiilor. În articulaţia cotului, antebraţul se poate flexa pe braţ şi extinde. Ambele oase ale antebraţului se unesc printr-o articulaţie de tip pivot, de aceea în timpul mişcării radiusul se roteşte în jurul ulnei. Mâna se poate roti la 180 de grade!

Încheietura mâinii uneşte mâna cu antebraţul. Mâna este alcătuită din palmă şi cinci prelungiri – degetele, și este formată din 27 de oase mici. Încheietura mâinii este formată din 8 oase mici legate prin ligamente puternice. Palma se formează prin unirea oaselor carpiene cu cele metacarpiene. Primul os metacarpian este cel mai scurt şi plat şi este legat de oasele carpiene printr-o articulaţie, de aceea omul poate mişca liber degetul mare, îndepărtându-l de celelalte. Degetul mare este alcătuit din două falange, pe când celelalte degete sunt alcătuite din trei. Puteţi observa structura mâinii în imaginea de mai sus.

Persoanele care suferă cel mai des de afecţiunile mâinii sunt cele care prestează o muncă fizică solicitantă. Putem menţiona aici afecţiunile reumatoide ale încheieturii mâinii, ale articulaţiilor interfalangiene, modificările degenerative de la nivelul încheieturii mâinii sau nodulii în articulaţiile interfalangiene proximale ale mâinii. Astfel, artrita reumatoidă cronică se dezvoltă, de obicei, simetric atât la încheieturile mâinilor, cât şi la articulaţiile acestora, inclusiv la nivelul articulaţiilor interfalangiene proximale. Boala este însoţită de durere, inflamaţie, deformare şi dereglarea mişcărilor, apoi este urmată de degradarea, chiar şi de atrofierea articulaţiilor. Afecţiunea intră în categoria bolilor autoimune şi afectează, în principiu, persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani şi peste. Riscul apariţiei acestei afecţiuni este de patru ori mai mare la femei decât la bărbaţi.